Într-o țară în care amintirea tragediei de la Colectiv continuă să funcționeze ca o rană deschisă în conștiința colectivă, discuția despre legislația de securitate la incendiu nu mai poate rămâne un subiect rezervat exclusiv specialiștilor în construcții sau ofițerilor ISU. Cadrul legislativ românesc în domeniul PSI (prevenirea și stingerea incendiilor) s-a construit, strat după strat, de-a lungul a aproape două decenii, într-un efort continuu de a traduce lecțiile trecutului în norme care să prevină repetarea lui. Rezultatul este un edificiu normativ impunător — uneori elegant în logica sa internă, alteori contradictoriu și greu de navigat chiar și pentru profesioniștii cu experiență — care pornește de la principiile generale stabilite prin Legea nr. 307/2006 și coboară, prin normative tehnice precum P118 și ordine ministeriale precum OMAI 129/2016, până la detalii de o precizie aproape chirurgicală: grosimea unui perete rezistent la foc, debitul minim al unui sprinkler, timpul maxim de răspuns al unui detector de fum. Acest articol își propune să cartografieze labirintul legislativ al securității la incendiu în România — nu pentru a-l simplifica în mod artificial, ci pentru a-i dezvălui logica internă, pentru a arăta cum fiecare piesă se îmbină cu celelalte și, mai ales, pentru a reaminti că în spatele fiecărei norme tehnice aparent aride se află, în definitiv, un singur lucru: dorința de a proteja viața omenească.
1. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
Principiile fundamentale și obligațiile care decurg din ea
Aici ar trebui explicat faptul că Legea 307/2006 reprezintă actul normativ-cadru în domeniul apărării împotriva incendiilor în România. Merită subliniate principiile de bază pe care le consacră: principiul responsabilității, conform căruia fiecare persoană fizică sau juridică are obligația de a respecta normele PSI; principiul prevenirii, care plasează accentul pe măsurile proactive și nu pe cele reactive; și principiul cooperării, care presupune colaborarea dintre autoritățile publice, operatorii economici și cetățeni. Se pot detalia obligațiile concrete ale administratorilor, proprietarilor și utilizatorilor de construcții — de la elaborarea planurilor de evacuare și instruirea periodică a personalului, până la asigurarea căilor de acces pentru autospeciale și menținerea în stare de funcționare a instalațiilor de protecție.
Un paragraf dedicat ar putea discuta și modul în care legea definește competențele Inspectoratelor pentru Situații de Urgență (ISU), subliniind rolul lor dublu — atât de control și sancționare, cât și de îndrumare și avizare. De asemenea, merită menționat faptul că legea stabilește răspunderea juridică (contravențională și penală) pentru nerespectarea normelor, ceea ce îi conferă „dinți" reali în aplicare.
Actualizări și modificări ulterioare (inclusiv OUG-uri care au complicat lucrurile cu bune intenții)
Această subsecțiune ar trebui să prezinte traseul legislativ sinuos parcurs de la adoptarea legii în 2006 până în prezent. Se pot menționa modificările aduse prin OUG 52/2018 și Legea 28/2019, care au încercat să simplifice procedurile de avizare, dar au generat în practică confuzii interpretative. Merită discutată tensiunea permanentă dintre dorința de debirocratizare și necesitatea menținerii unui nivel ridicat de siguranță. Un exemplu concret ar fi modul în care modificările privind categoriile de construcții exceptate de la avizare au creat un „vid de supraveghere" pentru anumite tipuri de clădiri, lucru semnalat și în rapoartele ISU. Tonul poate fi ușor ironic, în linia titlului secțiunii — „bune intenții" care au complicat un parcurs deja neliniar.
2. Normativul P118 — Biblia de foc a construcțiilor
Introducere contextuală
Înainte de a intra în cele trei părți componente, merită un paragraf introductiv care să explice de ce P118 este considerat documentul de referință în proiectarea și execuția construcțiilor din perspectiva securității la incendiu. Se poate face o comparație sugestivă: dacă Legea 307/2006 trasează „ce trebuie făcut", Normativul P118 răspunde la întrebarea „cum se face concret". Este documentul pe care arhitecții, inginerii și verificatorii de proiecte îl consultă zi de zi.
P118/1 — Securitate la incendiu (partea de rezistență și compartimentare)
Această subsecțiune poate aborda conceptele fundamentale de rezistență la foc a elementelor de construcție (pereți, planșee, stâlpi, grinzi) și importanța compartimentării — adică a „tăierii" clădirii în zone care pot limita propagarea focului și a fumului. Merită explicate noțiunile de „compartiment de incendiu", „grad de rezistență la foc" și „clasă de reacție la foc a materialelor". Un exemplu practic ar fi diferența dintre un perete cu rezistență la foc de 60 de minute (REI 60) și unul de 120 de minute (REI 120), explicând cum această diferență influențează proiectarea unei clădiri de birouri față de un spital sau o școală. Se poate sublinia și faptul că P118/1 nu este un document static — a suferit revizuiri importante, ultima variantă consolidată reflectând lecțiile învățate din incendii reale, inclusiv cele din România.
P118/2 — Instalații de stingere
Aici se poate vorbi despre tipurile de instalații de stingere reglementate: instalații cu hidranți interiori și exteriori, instalații de stingere cu sprinklere, instalații cu gaze inerte sau aerosoli, instalații cu spumă. Este important să se explice principiul de funcționare al fiecărui tip și criteriile care determină alegerea unuia sau altuia — natura materialelor combustibile, destinația clădirii, densitatea de ocupanți. Un aspect valoros de menționat este că P118/2 stabilește și cerințele de alimentare cu apă pentru stingere, inclusiv debitul și timpul de funcționare al instalațiilor — parametri care influențează direct dimensionarea rezervoarelor și a pompelor.
P118/3 — Instalații de detectare, semnalizare și avertizare
Această parte reglementează „sistemul nervos" al protecției împotriva incendiilor: detectoarele de fum, detectoarele de temperatură, butoanele manuale de semnalizare, sirenele de alarmare, centralele de detecție și sistemele de avertizare vocală. Se poate sublinia faptul că, într-un incendiu, timpul de detecție și de alertare este factorul critic care face diferența între o evacuare sigură și o tragedie. Merită discutată și legătura dintre sistemele de detecție și alte sisteme ale clădirii — cum ar fi deschiderea automată a trapelor de fum, oprirea ventilației mecanice sau declanșarea instalațiilor de stingere. Un exemplu concret ar fi modul în care un detector de fum activează o secvență automată în care, în mai puțin de 30 de secunde, sunt declanșate alarma sonoră, deschiderea ușilor de evacuare și alertarea dispeceratului ISU.
3. OMAI 129/2016 și normele conexe
Normele metodologice de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu
OMAI 129/2016 este ordinul ministrului afacerilor interne care detaliază procedurile prin care o construcție primește avizul și, ulterior, autorizația de securitate la incendiu. Această subsecțiune ar trebui să explice diferența fundamentală dintre aviz (emis în faza de proiectare, pe baza documentației tehnice) și autorizație (emisă după finalizarea lucrărilor, pe baza verificării în teren). Se pot descrie etapele procesului: depunerea documentației, analiza de specialitate, emiterea avizului, execuția lucrărilor, verificarea la fața locului, emiterea autorizației. Este util să se menționeze și termenele legale, dar și realitatea practică a acestora — care nu coincid întotdeauna, mai ales în cazul proiectelor complexe.
Categoriile de construcții supuse avizării/autorizării ISU
Aici se poate prezenta clasificarea construcțiilor în funcție de riscul de incendiu și de obligativitatea obținerii avizului/autorizației ISU. Se poate explica faptul că nu toate construcțiile necesită aviz ISU — de exemplu, locuințele individuale sunt, în general, exceptate, în timp ce clădirile publice, clădirile înalte, clădirile cu aglomerări de persoane și cele cu risc tehnologic ridicat sunt supuse obligatoriu acestui proces. Merită subliniată și zona gri care există între categoriile clar definite, unde interpretarea normelor poate varia de la un inspectorat la altul — un aspect care generează frecvent frustrare în rândul proiectanților și investitorilor.
4. Standarde și reglementări europene transpuse
Standardele SR EN aplicabile instalațiilor PSI
Această subsecțiune poate contextualiza faptul că România, fiind stat membru al Uniunii Europene și al CEN (Comitetul European de Standardizare), a transpus în legislația națională o serie de standarde europene armonizate. Se pot menționa câteva dintre cele mai relevante: seria SR EN 54 (sisteme de detectare și alarmare la incendiu), SR EN 12845 (instalații fixe de stingere cu apă — sprinklere), SR EN 671 (hidranți interiori). Este important să se explice că aceste standarde nu înlocuiesc normativele naționale (cum ar fi P118), ci le completează — definind cerințe tehnice detaliate pentru echipamente și componente individuale. Se poate face analogia: dacă P118 stabilește „cât de puternică trebuie să fie protecția", standardele SR EN stabilesc „cum trebuie fabricat și testat scutul".
Directiva europeană privind produsele pentru construcții (CPR) și marcajul CE
Directiva europeană privind produsele pentru construcții — Regulamentul (UE) nr. 305/2011, cunoscut ca CPR (Construction Products Regulation) — este actul legislativ european care armonizează condițiile de comercializare a produselor pentru construcții pe piața internă. Această subsecțiune poate explica ce înseamnă marcajul CE pentru produsele PSI (detectoare, sprinklere, uși rezistente la foc, materiale ignifuge), de ce este obligatoriu și cum se obține — prin intermediul Declarației de Performanță (DoP) emise de producător pe baza testelor efectuate de un organism notificat. Merită subliniat faptul că marcajul CE nu este o garanție de calitate în sens absolut, ci o declarație de conformitate cu specificațiile tehnice armonizate — o distincție pe care mulți beneficiari o confundă. De asemenea, se poate menționa recent propunerea de revizuire a CPR de către Comisia Europeană, care ar putea aduce schimbări semnificative în modul de certificare a produselor pentru construcții în anii următori.
Concluzie
Parcurgerea acestui cadru legislativ relevă o imagine pe care metafora din titlu o surprinde fidel: un labirint, da, dar unul cu sens unic. Fiecare strat normativ — de la Legea 307/2006 și până la standardele europene armonizate — se construiește pe cel anterior, formând un sistem care, deși complex și uneori frustrant de detaliat, urmărește un obiectiv fundamental simplu: protejarea vieții omenești.
Complexitatea nu este un accident birocratic, ci o consecință a realității pe care o reglementează. O clădire este un organism viu în care interacționează zeci de sisteme — structurale, mecanice, electrice — iar focul nu respectă granițe administrative sau competențe profesionale. De aceea, cadrul legislativ trebuie să fie multistratificat: Legea 307/2006 trasează principiile și răspunderile, Normativul P118 traduce aceste principii în soluții tehnice concrete, OMAI 129/2016 organizează procesul administrativ de verificare, iar standardele europene asigură că produsele și echipamentele folosite îndeplinesc cerințe de performanță validate prin testare.
Provocarea reală nu stă în existența acestor reglementări, ci în aplicarea lor coerentă. Modificările legislative succesive, interpretările divergente de la un inspectorat la altul, tensiunea permanentă dintre simplificarea procedurilor și menținerea rigorii tehnice — toate acestea creează un teren pe care profesioniștii trebuie să-l navigheze cu atenție, competență și, nu de puține ori, cu răbdare.
Pentru investitori, proiectanți și administratori de clădiri, mesajul esențial este acesta: cadrul legislativ PSI nu este un obstacol, ci o hartă. Iar o hartă, oricât de complicată ar părea la prima vedere, devine inteligibilă atunci când înțelegi legenda și direcția. Sensul unic al acestui labirint este cel al protecției — iar fiecare normă, fiecare standard și fiecare procedură de avizare există pentru a asigura că, în momentul în care un incendiu izbucnește, clădirea, sistemele și oamenii sunt pregătiți să răspundă.
Bibliografie — Surse online
Legislație primară și acte normative
Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare — disponibilă pe portalul legislativ oficial la adresa: https://legislatie.just.ro
Normativul P118/1-2013 — Normativ de securitate la incendiu a construcțiilor, publicat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice — accesibil prin intermediul bazei de date ASRO sau al portalului MDLPA: https://www.mdlpa.ro
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă — disponibil pe: https://legislatie.just.ro
Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele pentru construcții (CPR) — text integral accesibil pe EUR-Lex: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32011R0305
Standarde și organisme de standardizare
Asociația de Standardizare din România (ASRO) — catalog de standarde SR EN, inclusiv seria SR EN 54, SR EN 12845, SR EN 671: https://www.asro.ro
Comitetul European de Standardizare (CEN) — informații privind standardele europene armonizate pentru produse de construcții: https://www.cencenelec.eu
Resurse instituționale
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) — secțiunea dedicată prevenirii incendiilor, metodologii și ghiduri de aplicare: https://www.igsu.ro
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) — cadrul strategic și normativ în domeniul situațiilor de urgență: https://www.dsu.mai.gov.ro
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) — reglementări tehnice în construcții: https://www.mdlpa.ro
Resurse europene
Comisia Europeană — secțiunea dedicată produselor pentru construcții și revizuirii CPR: https://single-market-economy.ec.europa.eu/sectors/construction_en
EUR-Lex — baza de date a legislației Uniunii Europene, pentru consultarea integrală a directivelor și regulamentelor menționate: https://eur-lex.europa.eu
