Documentația de proiectare reprezintă, în esență, traducerea cerințelor legale și a nevoilor beneficiarului într-un set coerent de documente tehnice care descriu cu exactitate ce anume urmează să se construiască, din ce materiale, cu ce protecții și în ce configurație.
Proiectul tehnic al unei instalații electrice nu este un simplu desen pe hîrtie. Este un document cu valoare juridică, pe baza căruia se obțin avize și autorizații, se execută lucrările, se verifică conformitatea și se realizează recepția. Un proiect bine întocmit protejează deopotrivă beneficiarul (care primește o instalație sigură și funcțională), executantul (care are instrucțiuni clare de lucru) și proiectantul (care își asumă responsabilitatea profesională pentru soluțiile adoptate).
Importanța documentației de proiectare crește proporțional cu complexitatea clădirii. Dacă pentru o casă mică proiectul poate fi relativ simplu, pentru un spital, o clădire de birouri cu zeci de etaje sau un depozit cu zone ATEX, documentația de proiectare devine un dosar voluminos, multidisciplinar, care implică colaborarea mai multor specialiști și parcurgerea mai multor etape de verificare și avizare.
Prezentul capitol ghidează cititorul prin fiecare componentă a documentației de proiectare, explicînd nu doar ce trebuie să conțină fiecare document, ci și de ce este necesar, cum se elaborează și care sînt greșelile frecvente care trebuie evitate. Structura urmărește fluxul natural al proiectării: de la analiza inițială a necesarului de putere (studiul de fezabilitate) și tema de proiectare, trecînd prin proiectul tehnic propriu-zis cu toate componentele sale (memoriu, scheme, planuri, calcule), continuînd cu bilanțul energetic și cererea de racordare, și finalizînd cu caietul de sarcini și procedura de verificare a proiectului.
Notă importantă: Documentația de proiectare descrisă în acest capitol se referă la instalațiile electrice interioare de joasă tensiune (230V monofazat / 400V trifazat) aferente clădirilor. Instalațiile de racordare (de la rețeaua de distribuție pînă la punctul de delimitare) fac obiectul unor proiecte separate, elaborate de operatorul de distribuție sau de proiectanți autorizați de acesta.
Studiul de fezabilitate și tema de proiectare
Orice proiect bine realizat începe cu o etapă de analiză, în care se stabilesc parametrii fundamentali ai instalației. Această etapă, deși uneori neglijată sau tratată superficial (mai ales în cazul locuințelor individuale), este de fapt cea care determină succesul întregului demers. O eroare în evaluarea necesarului de putere sau în clasificarea clădirii se propagă în toate documentele ulterioare și poate genera costuri suplimentare semnificative, întîrzieri sau chiar necesitatea refacerii proiectului.
Analiza necesarului de putere electrică instalată
Primul pas în proiectarea unei instalații electrice este determinarea puterii totale de care va avea nevoie clădirea. Această analiză pornește de la inventarul complet al tuturor consumatorilor electrici prevăzuți: corpuri de iluminat, prize, echipamente fixe (boiler, pompă de căldură, aer condiționat, centrală termică cu componente electrice), echipamente de bucătărie (cuptor electric, plită, hotă), echipamente specifice (ascensor, sisteme de ventilație mecanică, utilaje industriale în cazul depozitelor) și orice alt echipament care consumă energie electrică.
Pentru fiecare consumator se notează puterea nominală (exprimată în wați sau kilowați), tensiunea de alimentare (monofazat 230V sau trifazat 400V), regimul de funcționare (permanent, intermitent, ocazional) și eventualele cerințe speciale (alimentare din circuit dedicat, protecție suplimentară, condiții de mediu). Această inventariere se realizează pe baza temei de proiectare furnizate de beneficiar, a proiectului de arhitectură și a specificațiilor echipamentelor prevăzute.
O distincție fundamentală trebuie făcută între puterea instalată (suma aritmetică a puterilor tuturor consumatorilor) și puterea absorbită (puterea efectiv consumată la un moment dat, ținînd cont de faptul că nu toate echipamentele funcționează simultan și la putere maximă). Această distincție este crucială pentru dimensionarea corectă a branșamentului și a protecțiilor, după cum vom detalia în subcapitolul 2.3.
Particularitățile analizei diferă semnificativ de la un tip de clădire la altul. Pentru o casă sau vilă, inventarul este relativ simplu și se bazează pe stilul de viață al familiei, pe dotările prevăzute (piscină, saună, atelier) și pe perspectivele de dezvoltare (adăugarea ulterioară a panourilor fotovoltaice, a unei stații de încărcare pentru vehicul electric). Pentru o instituție publică, analiza trebuie să ia în considerare echipamentele specifice (echipamente medicale în spitale, echipamente de laborator în școli, servere și echipamente IT în primării), precum și cerințele de alimentare neîntreruptibilă pentru funcțiile critice. Pentru birouri, densitatea de posturi de lucru echipate cu calculator și periferice determină un necesar semnificativ de putere pe metru pătrat. Pentru depozite, motoarele electrice ale utilajelor de manipulare, sistemele de ventilație și, eventual, instalațiile frigorifice pot genera necesare de putere foarte mari.
Evaluarea consumatorilor electrici
Evaluarea consumatorilor electrici nu se rezumă la simpla lor enumerare și la notarea puterii nominale. Proiectantul trebuie să realizeze o analiză calitativă care să identifice cerințele speciale ale fiecărui consumator sau grup de consumatori. Această evaluare răspunde la întrebări precum: care consumatori necesită circuite dedicate (cu protecție proprie în tabloul electric)? Care consumatori au curenți de pornire mari (motoare, compresoare) ce pot afecta calitatea tensiunii pe celelalte circuite? Care consumatori generează armonici în rețea (echipamente electronice, variatore de turație, becuri LED de calitate scăzută) și necesită filtrare? Care consumatori au cerințe speciale de protecție (echipamente sensibile la supratensiuni, echipamente din medii umede sau cu pericol de explozie)?
Normativul I7 prevede, spre exemplu, circuite dedicate obligatorii pentru mașina de spălat, uscătorul de rufe, plita electrică, cuptorul electric, boilerul electric, centrala termică și aparatele de climatizare, în cazul locuințelor. Pentru birouri, fiecare post de lucru sau grup de posturi de lucru trebuie alimentat prin circuite distincte de cele ale iluminatului general. Pentru depozite, consumatorii trifazați (motoare, utilaje) necesită circuite separate, cu protecții adecvate (inclusiv protecție la mers în gol sau la inversarea fazelor, unde este cazul).
Evaluarea consumatorilor include și analiza perspectivelor de dezvoltare. Un proiect bine gîndit prevede o rezervă de putere și circuite suplimentare neechipate în tabloul electric, care să permită extinderea instalației fără intervenții majore. Această prevedere este deosebit de importantă pentru clădirile publice și de birouri, unde reconfigurarea spațiilor și adăugarea de echipamente sînt frecvente pe durata de viață a clădirii.
Clasificarea clădirii din punct de vedere al alimentării cu energie electrică
Normativul I7 clasifică consumatorii (și, prin extensie, clădirile) în trei categorii de importanță din perspectiva alimentării cu energie electrică, clasificare care determină nivelul de siguranță și redundanță necesar.
Categoria I – Consumatori de importanță deosebită. Sînt consumatorii a căror întrerupere a alimentării poate pune în pericol viața oamenilor sau poate cauza pagube materiale foarte mari. În această categorie intră spitalele (blocuri operatorii, secții de terapie intensivă, laboratoare), stațiile de pompieri, centrele de comandă ale serviciilor de urgență, precum și anumite procese industriale a căror întrerupere produce avarii ireversibile. Instalațiile din categoria I necesită obligatoriu alimentare din două surse independente, cu comutare automată, și surse locale de rezervă (generatoare diesel, UPS-uri cu autonomie extinsă).
Categoria II – Consumatori importanți. Include clădirile a căror întrerupere a alimentării produce perturbări semnificative în activitatea economică sau socială: clădiri de birouri mari, centre comerciale, școli, grădinițe, primării, hoteluri, depozite frigorifice. Pentru această categorie se recomandă (și, în multe cazuri, se impune) o sursă de alimentare de rezervă, cel puțin pentru circuitele esențiale (iluminat de siguranță, sisteme de securitate, echipamente IT critice).
Categoria III – Consumatori obișnuiți. Cuprinde locuințele individuale, vilele, apartamentele, micile spații comerciale și depozitele fără cerințe speciale. Alimentarea se face dintr-o singură sursă, fără obligativitatea unei surse de rezervă, deși instalarea unui UPS pentru echipamentele sensibile este întotdeauna recomandabilă.
Clasificarea corectă a clădirii din faza de studiu de fezabilitate este esențială, deoarece influențează toate deciziile ulterioare de proiectare: schema de alimentare, tipul branșamentului, configurația tablourilor electrice, necesarul de surse de rezervă și, implicit, costul total al investiției.
| Categorie | Exemple | Surse de alimentare | Sursă de rezervă |
|---|---|---|---|
| I – Importanță deosebită | Spitale (blocuri operatorii, ATI), centre de urgență | Două surse independente + comutare automată | Obligatorie (generator + UPS) |
| II – Importanți | Birouri mari, școli, primării, depozite frigorifice, hoteluri | O sursă principală + prevederi pentru rezervă | Recomandată / obligatorie parțial |
| III – Obișnuiți | Case, vile, apartamente, mici spații comerciale | O sursă principală | Opțională |
Proiectul tehnic al instalației electrice
Proiectul tehnic este documentul central al întregii documentații de proiectare. El transformă analiza din studiul de fezabilitate în soluții tehnice concrete, detaliate și verificabile. Conținutul proiectului tehnic este reglementat de HG 907/2016 (pentru investițiile publice) și de Normativul I7 (pentru aspectele tehnice specifice), iar elaborarea sa este responsabilitatea unui inginer proiectant de instalații electrice, de preferință atestat MLPAT/MDLPA.
Memoriul tehnic descriptiv și justificativ
Memoriul tehnic este partea scrisă a proiectului, documentul narativ care prezintă și justifică toate soluțiile tehnice adoptate. Un memoriu tehnic complet și bine structurat cuprinde mai multe secțiuni esențiale, fiecare avînd un rol precis.
Datele generale ale investiției reprezintă secțiunea introductivă și includ: denumirea și adresa obiectivului, datele beneficiarului (investitorului), datele proiectantului (firmă, număr autorizație, persoană responsabilă), fazele de proiectare (studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuție), referințele la proiectele celorlalte specialități (arhitectură, structură, instalații sanitare, instalații termice) și baza legală (normativele și standardele aplicate).
Descrierea situației existente este relevantă în cazul renovărilor, extinderi sau modernizărilor. Această secțiune documentează starea actuală a instalației electrice (dacă există), tipul branșamentului existent, puterea aprobată, starea tablourilor electrice, tipul și starea cablajului, precum și eventualele deficiențe sau neconformități identificate.
Descrierea soluțiilor tehnice propuse constituie partea cea mai substanțială a memoriului. Aici proiectantul prezintă și justifică fiecare decizie tehnică: schema de alimentare aleasă (monofazat/trifazat, o sursă/două surse), structura instalației pe circuite, tipurile de cabluri și secțiunile adoptate (cu justificarea prin calcul), tipurile de protecții prevăzute (disjunctoare, dispozitive diferențiale, descărcătoare de supratensiuni), tipul și configurația tablourilor electrice, soluția de iluminat (tipuri de corpuri, niveluri de iluminare conform normelor), soluția de prize și circuite de forță, instalația de priză de pămînt, instalația de iluminat de siguranță (unde este cazul), și orice alte instalații electrice speciale (detecție incendiu, control acces, CCTV, dacă fac parte din proiectul de instalații electrice).
Justificarea soluțiilor adoptate explică de ce s-a ales o anumită soluție în defavoarea altora. Această secțiune este deosebit de importantă în cazul investițiilor publice, unde trebuie demonstrat că soluția aleasă respectă principiul eficienței cheltuielilor.
Măsuri de protecție a muncii și PSI reprezintă secțiunea dedicată cerințelor de securitate și sănătate în muncă pe durata execuției, precum și măsurilor de prevenire a incendiilor atît pe durata lucrărilor, cît și pe durata exploatării instalației.
Schemele electrice – monofilare și multifilare
Schemele electrice sînt „harta" instalației – reprezentarea grafică a modului în care sînt conectate toate componentele. Ele sînt piese desenate esențiale ale proiectului, fără de care execuția nu poate fi realizată corect, iar verificarea și recepția nu sînt posibile.
Schema monofilară este reprezentarea simplificată a instalației, în care toate conductoarele unui circuit sînt reprezentate printr-o singură linie. Schema monofilară oferă o imagine de ansamblu a întregii instalații: de la punctul de racordare (firidă de branșament), prin tabloul general de distribuție, către tablourile secundare și, în cele din urmă, către consumatorii finali. Pe schema monofilară se indică puterea fiecărui consumator sau circuit, tipul și caracteristicile protecțiilor (calibrul disjunctoarelor, sensibilitatea dispozitivelor diferențiale), secțiunea și tipul cablurilor, precum și lungimile traseelor. Schema monofilară este documentul cel mai frecvent solicitat de operatorul de distribuție în procesul de racordare și de verificatorul de proiecte în procesul de avizare.
Schema multifilară (sau schema detaliată) prezintă fiecare conductor individual, fiecare bornă de conexiune și fiecare componentă a circuitului. Schemele multifilare sînt necesare în special pentru circuitele complexe: circuite cu comutare multiplă (comutatoare cap-scară, comutatoare cruce), circuite de comandă (contactoare, relee, temporizatoare), circuite de automatizare (senzori de mișcare, crepusculare, termostate), și circuitele tablourilor electrice (schema internă a tabloului, cu toate conexiunile între aparatele de protecție, barele de distribuție și bornele de ieșire).
Pentru o casă sau vilă, schema monofilară este de regulă suficientă pentru majoritatea circuitelor, schema multifilară fiind necesară doar pentru circuitele cu comutare specială sau pentru detaliul tabloului electric. Pentru instituții, birouri și depozite, schemele multifilare devin obligatorii pentru o gamă mult mai largă de circuite, incluzînd sistemele de iluminat de siguranță, instalațiile de detecție incendiu și circuitele de forță.
Planurile de trasee ale circuitelor electrice
Dacă schemele electrice arată cum sînt conectate componentele din punct de vedere logic (electric), planurile de trasee arată unde sînt amplasate fizic aceste componente în clădire. Planurile de trasee se realizează pe planurile de arhitectură ale clădirii (planuri de nivel, secțiuni) și indică poziția exactă a fiecărui element: tablouri electrice (generale și secundare), corpuri de iluminat (cu indicarea tipului și puterii), comutatoare și întreruptoare (cu indicarea înălțimii de montaj), prize (cu indicarea tipului – simplă, dublă, cu împămîntare, monofazată, trifazată – și a înălțimii de montaj), trasee de cabluri (cu indicarea traseului, a modului de pozare – îngropat, aparent, pe pat de cabluri – și a secțiunii cablurilor), cutii de derivație și joncțiune, precum și orice alt element al instalației (senzori, detectoare, camere CCTV, difuzoare de urgență).
Planurile de trasee se elaborează, de regulă, la scara 1:50 sau 1:100, în funcție de complexitatea instalației și de dimensiunea clădirii. Pentru clădirile mari și complexe (spitale, clădiri de birouri multietajate, depozite de mari dimensiuni), planurile de trasee pot fi elaborate pe zone sau sectoare, cu planuri de detaliu la scară mai mare pentru zonele critice (tablouri electrice, nișe tehnice, camere de servere).
Calitatea planurilor de trasee influențează direct calitatea execuției. Un plan clar, complet și la scară corectă permite electricianului să execute lucrarea rapid și fără erori, în timp ce un plan ambiguu sau incomplet generează improvizații pe șantier – sursa principală a neconformităților.
Schemele tablourilor electrice
Tabloul electric este „creierul" instalației – punctul din care pornesc și în care se protejează toate circuitele. Schema tabloului electric este un desen detaliat care arată configurația internă a tabloului: dispunerea aparatelor de protecție pe șina DIN (disjunctoare, dispozitive diferențiale, descărcătoare SPD, contactoare, relee), conexiunile între aparate (bare de distribuție, piepteni de alimentare, conductoare de legătură), bornele de intrare și de ieșire, identificarea fiecărui circuit (numerotare, etichetare), și legătura la bara de protecție (PE) și la bara de nul (N).
Schema tabloului electric trebuie să fie însoțită de o legendă completă care identifică fiecare aparat cu caracteristicile sale tehnice: tip, fabricant, calibru, capacitate de rupere, sensibilitate (pentru DDR), curba de declanșare. Această legendă este esențială atît pentru execuție (aprovizionarea cu materialele corecte), cît și pentru exploatare (identificarea rapidă a circuitului afectat în caz de declanșare).
Pentru o casă, un singur tablou general este de regulă suficient, conținînd între 12 și 36 de module, în funcție de numărul de circuite. Pentru vile mari, se pot prevedea tablouri secundare pe niveluri sau pe zone funcționale (zona de zi, zona de noapte, garaj, piscină). Pentru instituții și birouri, arhitectura tablourilor este ierarhică: un tablou general de distribuție (TGBT – Tablou General de Bord de Joasă Tensiune) alimentează tablouri secundare pe niveluri sau zone, care la rîndul lor pot alimenta tablouri terminale. Pentru depozite, tablourile de forță pentru alimentarea motoarelor și utilajelor sînt distincte de tablourile de iluminat și prize.
Calculele de dimensionare
Calculele de dimensionare sînt fundamentul tehnic al proiectului – demonstrația matematică că soluțiile adoptate sînt corecte și conforme cu normativele. Orice soluție propusă în memoriul tehnic sau reprezentată în scheme trebuie să fie susținută de un calcul justificativ. Principalele categorii de calcule sînt următoarele.
Calculul secțiunilor de cabluri se realizează pe baza a trei criterii independente, secțiunea finală adoptată fiind cea mai mare valoare rezultată din cele trei verificări. Primul criteriu este capacitatea de transport în curent (amperajul maxim admis în funcție de tipul cablului, modul de pozare și temperatura ambiantă – conform tabelelor din SR HD 60364-5-52 și Normativul I7). Al doilea criteriu este căderea de tensiune admisă (maximum 3% pentru circuitele de iluminat și maximum 5% pentru circuitele de prize și forță, conform Normativul I7, măsurată de la tabloul general pînă la cel mai îndepărtat consumator). Al treilea criteriu este curentul de scurtcircuit (secțiunea trebuie să reziste termic la curentul de scurtcircuit pentru durata de declanșare a protecției).
Calculul protecțiilor verifică selectivitatea (declanșarea numai a protecției celei mai apropiate de defect, fără afectarea celorlalte circuite), coordonarea între protecții (disjunctorul trebuie să întrerupă circuitul înainte ca cablul să fie deteriorat termic), și capacitatea de rupere (aparatul de protecție trebuie să poată întrerupe curentul maxim de scurtcircuit la punctul de instalare).
Calculul curentului de scurtcircuit determină valorile curentului de scurtcircuit în diferite puncte ale instalației (la tabloul general, la tablourile secundare, la cel mai îndepărtat consumator). Acest calcul este necesar atît pentru dimensionarea protecțiilor, cît și pentru verificarea secțiunii cablurilor la solicitare termică.
Calculul iluminatului verifică că nivelurile de iluminare obținute cu corpurile de iluminat prevăzute respectă cerințele normative (SR EN 12464-1 pentru locuri de muncă interioare, Normativul I7 pentru locuințe). Calculul se realizează cu software specializat (DIALux, Relux) sau prin metode analitice simplificate.
Calculul prizei de pămînt dimensionează sistemul de legare la pămînt astfel încît rezistența de dispersie să nu depășească valorile maxime admise: sub 4 Ω pentru locuințe, sub 1 Ω pentru instalații cu protecție diferențială, și valori specifice mai stricte pentru instituții cu echipamente sensibile (spitale, centre de date).
Bilanțul energetic și dimensionarea branșamentului
Bilanțul energetic face legătura între instalația interioară (proiectată de inginerul de instalații) și rețeaua de distribuție publică (gestionată de operatorul de distribuție). Acest subcapitol tratează modul în care se determină puterea necesară de la rețea și procesul de solicitare a racordării.
Calculul puterii instalate și al puterii absorbite
Am menționat anterior distincția între puterea instalată și puterea absorbită. Să detaliem acum mecanismul de calcul.
Puterea instalată (Pi) se obține prin însumarea puterilor nominale ale tuturor consumatorilor electrici din clădire. Pentru o casă medie, puterea instalată poate fi de 15-25 kW, pentru o vilă mare de 30-60 kW, pentru o clădire de birouri de 50-100 W/mp (în funcție de densitatea de echipamente), iar pentru un depozit de la 20 W/mp (depozitare simplă) pînă la peste 100 W/mp (depozite frigorifice sau cu utilaje electrice).
Puterea absorbită (Pa) sau puterea de vîrf este puterea maximă efectiv consumată la un moment dat. Se calculează aplicînd puterii instalate doi coeficienți de corecție: coeficientul de utilizare (ku) – raportul între puterea efectiv consumată de un echipament și puterea sa nominală (de exemplu, un motor de 10 kW care funcționează la 70% din sarcină are ku = 0,7), și coeficientul de simultaneitate (ks) – probabilitatea ca toți consumatorii să funcționeze în același timp.
Formula simplificată este: Pa = Pi × ku × ks
Puterea de calcul (Pc) – valoarea finală pe baza căreia se dimensionează branșamentul – ia în considerare și factorul de putere (cos φ) al consumatorilor, precum și eventualele pierderi în instalație. Puterea de calcul se exprimă în kVA (kilovoltamperi) sau kW (kilowați) și este valoarea comunicată operatorului de distribuție în cererea de racordare.
Factorul de simultaneitate – diferențieri pe tipuri de clădiri
Factorul de simultaneitate este, poate, cel mai important coeficient în dimensionarea economică a unei instalații electrice. Un factor de simultaneitate corect ales conduce la o instalație dimensionată optim – nici subdimensionată (cu riscul de supraîncălzire și declanșări frecvente), nici supradimensionată (cu costuri inutile de investiție).
Normativul I7 și practica inginerească oferă valori orientative ale factorului de simultaneitate pentru diverse tipuri de clădiri. Pentru case și vile, factorul de simultaneitate este relativ ridicat (0,5 – 0,7), deoarece o familie tinde să utilizeze mai multe echipamente simultan (iluminat, televizor, mașină de spălat, cuptor, aer condiționat). Pentru instituții publice, factorul variază între 0,4 și 0,6, în funcție de programul de funcționare și de tipul echipamentelor; spitalele au factor mai ridicat decît școlile, care funcționează doar în anumite intervale orare. Pentru birouri, factorul de simultaneitate pentru circuitele de prize (calculatoare, imprimante) este între 0,4 și 0,7, în timp ce pentru iluminat poate fi 0,8 – 0,9, deoarece iluminatul funcționează uniform pe durata programului de lucru. Pentru depozite, factorul depinde puternic de tipul activității: un depozit cu operare continuă (depozit frigorific) are factor de simultaneitate apropiat de 1, în timp ce un depozit cu încărcare-descărcare periodică poate avea factor de 0,3 – 0,5.
| Tip clădire | Factor de simultaneitate (ks) orientativ | Observații |
|---|---|---|
| Casă / Vilă | 0,5 – 0,7 | Crește cu echipamentele electrice majore (AC, piscină) |
| Instituții publice | 0,4 – 0,6 | Variabil pe tipul instituției și programul de funcționare |
| Birouri | 0,4 – 0,7 (prize) / 0,8 – 0,9 (iluminat) | Densitatea de posturi de lucru influențează semnificativ |
| Depozite | 0,3 – 0,8 | Depinde de regimul de operare și tipul utilajelor |
Cererea de racordare către operatorul de distribuție
Odată stabilită puterea de calcul, beneficiarul (sau proiectantul în numele acestuia) depune cererea de racordare la operatorul de distribuție (OD) competent teritorial. În România, operatorii de distribuție principali sînt E-Distribuție (zonele Muntenia Sud, Banat și Dobrogea), Delgaz Grid (zonele Moldova și Transilvania Sud) și DEER – Distribuție Energie Electrică România (zona Transilvania Nord).
Cererea de racordare trebuie însoțită de un set de documente care variază ușor de la un operator la altul, dar în general include: formularul de cerere completat (disponibil pe site-ul operatorului), actul de proprietate sau alt document care atestă dreptul de folosință asupra imobilului, certificatul de urbanism (dacă este emis), planul de situație (plan cadastral cu amplasarea clădirii), planul de încadrare în zonă, și acordul vecinilor (dacă traseul de racordare traversează proprietăți terțe).
Operatorul de distribuție analizează cererea și emite Avizul Tehnic de Racordare (ATR), documentul care stabilește soluția tehnică de racordare: punctul de racordare la rețeaua de distribuție, traseul branșamentului, tipul branșamentului (aerian sau subteran), puterea aprobată, tipul contorizării (monofazat sau trifazat, simplă sau cu discriminare orară), și eventualele lucrări de întărire a rețelei necesare pentru asigurarea puterii solicitate.
ATR-ul este un document esențial, deoarece stabilește parametrii externi ai instalației (puterea disponibilă, tipul alimentării) pe baza cărora proiectantul finalizează proiectul tehnic al instalației interioare. De aceea, în practica curentă, cererea de racordare se depune cît mai devreme în procesul de proiectare, pentru a evita întîrzieri sau necesitatea modificării proiectului după emiterea ATR-ului.
Atenție: Termenul legal de emitere a ATR-ului de către operatorul de distribuție este de 30 de zile calendaristice de la depunerea cererii complete. În practică, termenul poate fi mai lung în zonele cu rețea congestionată sau cu necesitatea lucrărilor de extindere. Planificați această etapă din timp.
Caietul de sarcini și detaliile de execuție
Dacă proiectul tehnic (memoriu, scheme, calcule) spune ce trebuie făcut și de ce, caietul de sarcini și detaliile de execuție spun cum trebuie făcut și cu ce materiale. Aceste documente fac tranziția de la proiectare la execuție și sînt instrumentul principal de comunicare între proiectant și executant.
Specificațiile tehnice ale materialelor și echipamentelor
Caietul de sarcini cuprinde specificațiile tehnice detaliate ale tuturor materialelor și echipamentelor prevăzute în proiect. Pentru fiecare element se indică caracteristicile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească produsul, standarde de referință cărora trebuie să li se conformeze, cerințele de certificare și declarațiile de conformitate necesare, condițiile de transport, depozitare și manipulare, și eventualele cerințe de garanție și mentenanță.
Este esențial ca specificațiile să fie formulate în termeni de performanță, nu de marcă comercială (mai ales în cazul achizițiilor publice, unde legislația impune principiul echivalenței). Spre exemplu, în loc de „Disjunctor marca X, model Y", specificația corectă este: „Disjunctor modular, calibru 16A, curba C, capacitate de rupere 6 kA, conform SR EN 60898, cu certificat de conformitate CE".
Principalele categorii de materiale specificate în caietul de sarcini al unei instalații electrice sînt: cablurile electrice (tip, secțiune, număr de conductoare, material conductor – cupru sau aluminiu –, tip izolație, clasă de reacție la foc conform CPR), aparatele de protecție (disjunctoare, DDR-uri, descărcătoare SPD, siguranțe), tablourile electrice (material carcasă, grad de protecție IP, număr de module, tip montaj), aparatajul de comutare și conectare (întreruptoare, comutatoare, prize, conectori), corpurile de iluminat (tip, putere, flux luminos, temperatură de culoare, indice de redare cromatică, eficacitate luminoasă), elementele de fixare și pozare (tuburi de protecție, jgheaburi, paturile de cabluri, bride, cleme), și componentele instalației de priză de pămînt (electrozi, conductoare, cleme de legare).
Detalii de montaj
Detaliile de execuție sînt desenele la scară mare care arată cum se realizează fizic anumite lucrări sau cum se montează anumite echipamente. Ele sînt necesare acolo unde planurile de trasee la scară 1:50 sau 1:100 nu pot transmite suficient de clar informația necesară executantului.
Cele mai frecvente detalii de execuție într-un proiect de instalații electrice privesc modalitatea de montare a tablourilor electrice (fixare, conectare, etichetare), traversările prin pereți și planșee (trecerile etanșe la foc, tratarea rosturilor), montarea prizelor și comutatoarelor (înălțimi standard, distanțe de siguranță față de surse de apă), realizarea joncțiunilor și derivațiilor (metode admise, cutii de derivație), montarea corpurilor de iluminat (pe diferite tipuri de tavan – beton, gips-carton, tavan casetat), realizarea instalației de priză de pămînt (detaliu de electrod, detaliu de platbandă, puncte de separare pentru măsurare), și detalii specifice mediului (montaj etanș în medii umede, montaj antiex în zone ATEX).
Normativul I7 prevede înălțimi standard de montaj care trebuie respectate dacă proiectul nu specifică altfel: 30 cm de la pardoseala finită pentru prize, 110-120 cm pentru comutatoare, 30 cm sub tavan pentru cutiile de derivație. Aceste cote pot varia în funcție de destinația spațiului: în băi, prizele se montează la minimum 60 cm de la pardoseală și în afara volumelor de protecție definite de normativ; în depozite, înălțimea de montaj poate fi adaptată în funcție de rafturile de depozitare; în grădinițe și școli primare, prizele pot fi montate la înălțime mai mare pentru siguranța copiilor.
Condiții de coexistență cu alte instalații
O clădire modernă conține multiple tipuri de instalații care partajează aceleași spații: instalații electrice, instalații sanitare (apă rece, apă caldă, canalizare), instalații termice (încălzire, climatizare, ventilare), instalații de gaze naturale, instalații de telecomunicații (rețele de date, telefonie, televiziune, fibră optică) și, eventual, instalații speciale (medicale, industriale).
Coexistența acestor instalații impune respectarea unor distanțe minime de separare, care sînt prevăzute în normativele specifice fiecărui tip de instalație. Principalele reguli de coexistență care trebuie consemnate în documentația de proiectare sînt următoarele.
Cablurile electrice trebuie separate de conductele de gaze naturale prin distanțe minime de 10 cm în trasee paralele și 3 cm la încrucișări, conform normativelor specifice. Cablurile electrice trebuie pozate deasupra conductelor de apă (pentru a evita contactul cu apa în caz de scurgere) și la distanță de minimum 5 cm în trasee paralele. Cablurile de curenți slabi (date, telefonie, CCTV) trebuie separate de cablurile de curenți tari (230V/400V) la distanțe care depind de tipul de cablu și de ecranare, pentru a evita interferențele electromagnetice – minimum 30 cm fără ecranare, 5 cm cu cabluri ecranate. Traseele de cabluri electrice nu trebuie să traverseze canale de ventilație sau coșuri de fum. Traversările prin elemente cu cerință de rezistență la foc trebuie realizate cu sisteme de etanșare la foc certificate.
Proiectantul de instalații electrice trebuie să coordoneze traseele cu proiectanții celorlalte specialități, de regulă prin ședințe de coordonare și, pentru clădirile complexe, prin utilizarea modelării BIM (Building Information Modeling) care permite detectarea automată a coliziunilor între instalații.
Verificarea și avizarea proiectului tehnic
Elaborarea proiectului tehnic nu este etapa finală a proiectării. Înainte de a putea fi utilizat pentru execuție și pentru obținerea autorizațiilor, proiectul trebuie verificat de un specialist independent – verificatorul de proiecte atestat.
Verificatorul de proiecte atestat
Verificatorul de proiecte este un specialist atestat de MLPAT/MDLPA, independent față de proiectant, care analizează proiectul din perspectiva cerințelor fundamentale prevăzute de Legea 10/1995. Pentru instalațiile electrice, verificarea se face la cerințele relevante: securitate la incendiu (cerința C – verificator Is), siguranță în exploatare (cerința D – verificator Ie) și, unde este cazul, economie de energie (cerința F – verificator Ee).
Verificatorul analizează toate componentele proiectului – memoriu, scheme, calcule, caiete de sarcini – și emite un referat de verificare în care consemnează observațiile și concluziile sale. Referatul poate fi favorabil (proiectul este conform și poate fi utilizat pentru execuție), favorabil cu observații (proiectul necesită corecturi minore, indicate de verificator) sau nefavorabil (proiectul prezintă neconformități majore și trebuie refăcut).
Referatul de verificare se aplică (prin ștampilare) pe fiecare piesă a proiectului verificat – memoriu, scheme, planuri – și face parte integrantă din documentația necesară pentru obținerea autorizației de construire.
Cerințele de verificare pe categorii de clădiri
Nu toate proiectele necesită verificare de către un verificator atestat. Obligativitatea verificării depinde de categoria de importanță a construcției, conform HG 766/1997 (Regulamentul de verificare și expertizare a proiectelor).
Pentru case și vile de dimensiuni obișnuite, încadrate în categoria de importanță „D" (redusă), verificarea proiectului de instalații electrice de către un verificator atestat nu este obligatorie prin lege, deși este întotdeauna recomandabilă. Proiectantul autorizat își asumă integral responsabilitatea pentru corectitudinea soluțiilor.
Pentru instituții publice (școli, spitale, primării, grădinițe), încadrate în categoriile de importanță „A" (excepțională), „B" (deosebită) sau „C" (normală), verificarea proiectului de un verificator atestat este obligatorie. Numărul și specialitatea verificatorilor depind de cerințele fundamentale relevante, dar pentru instalațiile electrice se impune cel puțin verificarea la cerința D (siguranță în exploatare) și, pentru clădirile cu cerințe PSI, la cerința C (securitate la incendiu).
Pentru birouri, obligativitatea verificării depinde de dimensiunea și complexitatea clădirii. Clădirile de birouri cu mai mult de două niveluri supraterane sau cu suprafața construită desfășurată mai mare de 600 mp necesită verificare obligatorie.
Pentru depozite și hale, verificarea este obligatorie pentru construcțiile cu suprafața mai mare de 600 mp, cele cu mai mult de un nivel, cele destinate depozitării de materiale periculoase și cele cu instalații electrice complexe (zone ATEX, sisteme de automatizare).
| Tip clădire | Verificare proiect | Cerințe verificate | Observații |
|---|---|---|---|
| Casă / Vilă (mică) | Recomandată, nu obligatorie | D (siguranță exploatare) | Proiectantul își asumă responsabilitatea |
| Casă / Vilă (mare, >P+2) | Obligatorie | C, D, F | Similar clădirilor de importanță normală |
| Instituții publice | Obligatorie | A, B, C, D, F | Toate cerințele relevante |
| Birouri (>600 mp sau >2 niveluri) | Obligatorie | C, D, F | Include cerințe PSI |
| Depozite (>600 mp sau materiale periculoase) | Obligatorie | C, D, F | Inclusiv cerințe ATEX dacă este cazul |
Concluzii
Documentația de proiectare a unei instalații electrice de joasă tensiune este cu mult mai mult decît un set de desene tehnice. Este un instrument complex, cu valoare juridică și tehnică, care sintetizează cunoștințele de inginerie electrică, cerințele normative, nevoile beneficiarului și condițiile specifice ale clădirii într-un pachet coerent de documente care ghidează întregul proces de execuție, verificare și exploatare.
Din parcurgerea acestui capitol, se pot extrage cîteva lecții fundamentale.
Prima lecție este că proiectarea bună începe cu o analiză riguroasă. Studiul de fezabilitate și tema de proiectare nu sînt formalități birocratice, ci etapa în care se stabilesc parametrii care vor determina costul, siguranța și funcționalitatea instalației pe întreaga sa durată de viață. O subestimare a puterii necesare sau o clasificare eronată a clădirii se plătesc scump ulterior.
A doua lecție este că fiecare componentă a proiectului tehnic are un rol precis și indispensabil. Memoriul tehnic justifică soluțiile, schemele le descriu logic, planurile de trasee le localizează fizic, iar calculele le demonstrează matematic. Omiterea sau tratarea superficială a oricăreia dintre aceste componente compromite calitatea întregului proiect.
A treia lecție este că bilanțul energetic și cererea de racordare sînt punctul de contact între instalația interioară și rețeaua publică, un punct care trebuie gestionat cu atenție și planificat din timp. Emiterea ATR-ului de către operatorul de distribuție poate dura și trebuie inclusă în calendarul proiectului.
A patra lecție este că detaliul face diferența. Caietul de sarcini și detaliile de execuție sînt documentele care asigură că viziunea proiectantului se materializează corect pe șantier. Specificații vagi sau incomplete deschid calea improvizațiilor – iar improvizația în instalațiile electrice este sinonimă cu riscul.
A cincea și ultima lecție este că verificarea independentă a proiectului nu este un obstacol birocratic, ci o rețea de siguranță. Verificatorul de proiecte aduce o perspectivă externă, imparțială, care poate identifica erori sau omisiuni pe care proiectantul, prins în logica propriei soluții, le-ar putea trece cu vederea.
Recomandare practică: Chiar dacă pentru casa sau vila dumneavoastră verificarea proiectului nu este legal obligatorie, investiția într-un verificator independent este una dintre cele mai eficiente cheltuieli pe care le puteți face. Costul verificării este nesemnificativ comparativ cu costul remedierii unei instalații neconforme sau cu consecințele unui accident electric.
Bibliografie și surse online
Legislație și acte normative
- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Disponibilă pe portalul legislativ: https://legislatie.just.ro/
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare. Disponibilă pe: https://legislatie.just.ro/
- Hotărîrea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Disponibilă pe: https://legislatie.just.ro/
- Hotărîrea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții (Regulamentul de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor). Disponibilă pe: https://legislatie.just.ro/
Normative tehnice și standarde
- Normativul I7 – Normativ pentru proiectarea și executarea instalațiilor electrice aferente clădirilor. Publicat de MDLPA, disponibil prin ASRO.
- Normativul NTE 007/08/00 – Normativ pentru proiectarea și executarea rețelelor de cabluri electrice. ANRE. Disponibil pe: https://www.anre.ro/
- Normativul C 56 – Normativ pentru verificarea calității și recepția lucrărilor de instalații aferente construcțiilor.
- SR HD 60364-5-52 – Instalații electrice de joasă tensiune. Partea 5-52: Alegerea și instalarea echipamentelor electrice – Canalizații electrice. Catalog ASRO: https://www.asro.ro/
- SR EN 61439 – Ansambluri de aparataj de joasă tensiune. Catalog ASRO: https://www.asro.ro/
- SR EN 60898 – Întreruptoare automate pentru protecția la supracurent. Catalog ASRO: https://www.asro.ro/
- SR EN 61008 / SR EN 61009 – Dispozitive diferențiale reziduale (DDR). Catalog ASRO: https://www.asro.ro/
- SR EN 12464-1 – Iluminatul locurilor de muncă. Partea 1: Locuri de muncă interioare. Catalog ASRO: https://www.asro.ro/
- SR EN 60529 – Grade de protecție asigurate prin carcase (cod IP). Catalog ASRO: https://www.asro.ro/
- Regulamentul UE nr. 305/2011 (CPR) – Regulamentul produselor pentru construcții, relevant pentru clasificarea cablurilor la reacția la foc.
Reglementări ANRE și operatori de distribuție
- ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Reglementări privind racordarea, autorizarea electricienilor, prosumatori: https://www.anre.ro/
- Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public. ANRE: https://www.anre.ro/ro/energie-electrica/legislatie/racordare
- E-Distribuție (ENEL) – Proceduri și formulare de racordare pentru zonele Muntenia Sud, Banat și Dobrogea: https://www.e-distributie.com/
- Delgaz Grid – Proceduri și formulare de racordare pentru zonele Moldova și Transilvania Sud: https://www.delgaz.ro/
- DEER – Distribuție Energie Electrică România. Proceduri de racordare pentru zona Transilvania Nord: https://www.distributie-energie.ro/
Surse online și instrumente utile
- Portalul legislativ românesc – Acces gratuit la toate actele normative în vigoare: https://legislatie.just.ro/
- ASRO – Asociația de Standardizare din România. Catalogul standardelor românești și europene armonizate: https://www.asro.ro/
- MDLPA – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Normative tehnice în construcții, atestări proiectanți și verificatori: https://www.mdlpa.ro/
- ISU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Norme PSI, avize și autorizații de securitate la incendiu: https://www.igsu.ro/
- DIALux – Software gratuit pentru proiectarea iluminatului. Folosit pe scară largă de proiectanții de instalații electrice pentru calculele de iluminat: https://www.dialux.com/
- EUR-Lex – Legislația Uniunii Europene. Directiva Joasă Tensiune 2014/35/UE, Directiva EMC 2014/30/UE, Regulamentul CPR 305/2011: https://eur-lex.europa.eu/
- IEC Webstore – Standardele internaționale IEC pe baza cărora sînt elaborate standardele europene EN: https://webstore.iec.ch/
Document elaborat în scop informativ – Februarie 2026
Verificați întotdeauna versiunile actualizate ale actelor normative pe portalurile oficiale menționate. Informațiile din prezentul ghid nu substituie consultanța de specialitate a unui proiectant și electrician autorizat ANRE.
