Dacă proiectul tehnic este promisiunea – „iată ce vom construi și cum" –, documentația de execuție este dovada – „iată ce am construit efectiv, cu ce materiale, în ce condiții și cu ce rezultate la verificări". Această distincție este fundamentală din mai multe perspective. Din perspectivă juridică, documentația de execuție dovedește că lucrarea a fost realizată conform proiectului și normativelor, ceea ce protejează atît beneficiarul, cît și executantul în cazul unor litigii sau accidente ulterioare. Din perspectivă tehnică, documentele de execuție – în special procesele-verbale de verificare și măsurătorile – confirmă obiectiv că instalația funcționează corect și sigur. Din perspectivă administrativă, documentația de execuție este condiția necesară pentru recepția lucrărilor (tema Capitolului V), pentru obținerea autorizației de funcționare și pentru întocmirea cărții tehnice a construcției.

Există o tentație, mai ales în cazul lucrărilor mici (case, renovări de apartamente), de a trata documentația de execuție ca pe o corvoadă birocratică și de a o întocmi formal, la sfîrșitul lucrărilor, mai degrabă decît pe parcurs. Această abordare este profund greșită. Documentația de execuție își pierde orice valoare dacă nu reflectă fidel realitatea de pe șantier. Un proces-verbal de lucrări ascunse întocmit retroactiv, după ce traseele de cabluri au fost acoperite cu tencuială, nu dovedește nimic – pentru că nimeni nu a verificat efectiv acele trasee în momentul în care erau încă accesibile.

Procesul de avizare și autorizare este, într-un sens profund, locul în care proiectul tehnic se întîlnește cu cadrul instituțional. Un proiect excelent din punct de vedere tehnic rămîne o simplă colecție de documente dacă nu parcurge cu succes traseul de la emiterea certificatului de urbanism pînă la semnarea contractului de furnizare a energiei electrice. Invers, un beneficiar care obține toate avizele dar nu dispune de un proiect tehnic solid se expune unor riscuri de siguranță inacceptabile.

Complexitatea acestui proces variază considerabil în funcție de tipul clădirii. Pentru o casă sau vilă, drumul de la idee la punerea sub tensiune este relativ liniar și implică un număr limitat de instituții. Pentru un spital sau un depozit de substanțe periculoase, procesul devine un labirint de avize interdependente, în care ordinea etapelor, termenele de valabilitate și relațiile între instituții trebuie gestionate cu atenție și anticipare.

Prezentul capitol își propune să funcționeze ca o hartă a acestui teritoriu birocratic. Nu doar enumerînd documentele necesare (informație disponibilă pe site-urile instituțiilor), ci explicînd logica din spatele fiecărei etape: de ce este necesar fiecare aviz, ce verifică fiecare instituție, cum se articulează etapele între ele și, cel mai important, care sînt capcanele practice în care cad frecvent beneficiarii și cum pot fi evitate.

 Documentația de proiectare reprezintă, în esență, traducerea cerințelor legale și a nevoilor beneficiarului într-un set coerent de documente tehnice care descriu cu exactitate ce anume urmează să se construiască, din ce materiale, cu ce protecții și în ce configurație.

Proiectul tehnic al unei instalații electrice nu este un simplu desen pe hîrtie. Este un document cu valoare juridică, pe baza căruia se obțin avize și autorizații, se execută lucrările, se verifică conformitatea și se realizează recepția. Un proiect bine întocmit protejează deopotrivă beneficiarul (care primește o instalație sigură și funcțională), executantul (care are instrucțiuni clare de lucru) și proiectantul (care își asumă responsabilitatea profesională pentru soluțiile adoptate).

Importanța documentației de proiectare crește proporțional cu complexitatea clădirii. Dacă pentru o casă mică proiectul poate fi relativ simplu, pentru un spital, o clădire de birouri cu zeci de etaje sau un depozit cu zone ATEX, documentația de proiectare devine un dosar voluminos, multidisciplinar, care implică colaborarea mai multor specialiști și parcurgerea mai multor etape de verificare și avizare.

Prezentul capitol ghidează cititorul prin fiecare componentă a documentației de proiectare, explicînd nu doar ce trebuie să conțină fiecare document, ci și de ce este necesar, cum se elaborează și care sînt greșelile frecvente care trebuie evitate. Structura urmărește fluxul natural al proiectării: de la analiza inițială a necesarului de putere (studiul de fezabilitate) și tema de proiectare, trecînd prin proiectul tehnic propriu-zis cu toate componentele sale (memoriu, scheme, planuri, calcule), continuînd cu bilanțul energetic și cererea de racordare, și finalizînd cu caietul de sarcini și procedura de verificare a proiectului.

Instalațiile electrice de joasă tensiune (220/230V) reprezintă coloana vertebrală a infrastructurii energetice a oricărei clădiri, indiferent de destinația acesteia – locuință individuală, vilă, instituție publică, clădire de birouri sau spațiu de depozitare. Funcționarea sigură, eficientă și conformă a acestor instalații nu depinde doar de calitatea materialelor și de competența executanților, ci, în mod fundamental, de cunoașterea și respectarea cadrului legal și normativ care guvernează întregul ciclu de viață al unei instalații electrice: de la proiectare și avizare, trecînd prin execuție și recepție, pînă la exploatare și mentenanță.

România dispune de un cadru legislativ complex și stratificat în domeniul instalațiilor electrice, alcătuit din legi organice, hotărîri de guvern, ordine ale autorităților de reglementare, normative tehnice și standarde europene armonizate. Această complexitate, deși necesară pentru a acoperi diversitatea situațiilor practice, poate genera confuzii și omisiuni în rîndul investitorilor, proiectanților și executanților care nu sînt familiarizați cu întreaga arhitectură normativă.